Constatarea amiabilă – cea mai simplă soluție în cazul unui accident rutier minor
Constatarea amiabilă este cea mai simplă și rapidă modalitate prin care poți evalua și soluționa daunele materiale suferite în urma unui accident rutier ușor. Află mai jos care sunt condițiile necesare și ce pași trebuie să urmezi.
Condiții pentru întocmirea unei constatări amiabile
Formularul „Constatare amiabilă de accident” poate fi completat doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
Accidentul a generat doar pagube materiale, fără victime;
În accident au fost implicate doar două vehicule;
Nu au fost afectate bunuri ale altor persoane în afara celor doi șoferi implicați;
Ambele părți sunt de acord cu completarea și semnarea formularului.
Important: Completarea formularului nu reprezintă o recunoaștere a vinovăției, ci doar un instrument prin care se facilitează soluționarea dosarelor de daună.
În cazul în care unul dintre vehicule era staționat sau parcat în momentul producerii accidentului, formularul poate fi completat de către proprietarul sau utilizatorul acelui vehicul.
Cum se procedează după completarea formularului
Dacă ai fost implicat într-un accident minor și ai ajuns la o înțelegere amiabilă cu celălalt șofer, urmează acești pași:
Partea păgubită trebuie să facă o programare (online sau telefonic) la compania de asigurări la care șoferul vinovat are încheiată polița RCA.
Declarația de daună trebuie făcută în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data accidentului.
Ambele părți trebuie să se prezinte la asigurătorul vinovatului, cu formularul completat și semnat, precum și cu documentele necesare.
Asigurătorul va face constatarea daunelor și va propune soluțiile de reparație.
Pentru detalii sau pentru a anunța dauna, consultă pagina companiei de asigurări sau contactează numărul de telefon indicat pe polița RCA.
Constatare amiabilă auto – acte necesare
Pentru ca lucrurile să meargă repede la asigurator, iar daunele să poată fi constatate, va fi nevoie de prezentarea unei serii de documente.
Actele necesare pentru constatarea amiabilă sunt:
Cartea de identitate (buletin) – copie;
Certificatul de înmatriculare auto (talon) – copie;
Împuternicire în original, în cazul dosarelor de daună unde proprietarii sunt persoane juridice.
Cel mai important rămâne formularul de constatare amiabilă, care trebuie completat de șoferii implicați în accident.
Vă punem la dispoziție o platformă de emitere electronică pentru emiterea rapidă și ușoară a polițelor de asigurare RCA, asigurări medicale de călătorie și asigurări pentru locuințe (PAD și facultative).
De regulă, companiile de asigurări le dau șoferilor și formulare de constatare amiabilă, în momentul în care emit polițele de asigurare. Formularul de constatare amiabilă pe 2022 se poate obține și după producerea accidentului de la asigurator. Formatul său este standard.
Acest document tipizat are valoare juridică și conține două pagini autocopiative, împărțite în trei coloane: VEHICUL A, ÎMPREJURĂRI și VEHICUL B. Șoferul vinovat va completa în secțiunea VEHICUL A, iar cel păgubit, în secțiunea VEHICUL B. Acestea conțin informații despre datele de identificare ale conducătorilor auto, dar și referitoare la polița de asigurare. În secțiunea ÎMPREJURĂRI, trebuie consemnat ceea ce s-a întâmplat și cum s-a produs accidentul.
În partea de jos a formularului, există un chenar obligatoriu, în care trebuie să apară schița accidentului. Oricare dintre șoferi poate completa această secțiune. Tot în partea de jos, fiecare dintre cele două persoane implicate în accident trebuie să semneze. La final, fiecare va păstra una dintre paginile autocopiative, ambele având rol de original.
Valabilitate constatare amiabilă
Este indicat ca toate documentele să fie depuse în cel mult 24 de ore de la producerea accidentului. Cu amiabila completată, asiguratorul care va constata pagubele va întocmi dosarul de pagube (care cuprinde defecțiunile constatate). Pe fișă va scrie dacă piesele avariate trebuie înlocuite sau reparate. În cazul în care mecanicii din service-ul care va realiza reparațiile observă și alte defecțiuni, se va întocmi un alt proces-verbal de reconstatare, iar după avizarea acestuia, plata către service se va face în cel mult 10 zile.
Constatarea amiabilă – cazuri speciale
Există și situații în care șoferii implicați într-un accident nu ajung la o înțelegere amiabilă. Cu toate că este indicat să își păstreze calmul, unii dintre ei devin recalcitranți. Accidentele în care conducătorii auto încep să se certe și cele în care sunt implicate mașini parcate sau mașini înmatriculate în alte țări reprezintă cazuri speciale.
Refuz constatare amiabilă
Dacă șoferii nu ajung la un consens, amândoi vor trebui să se prezinte la secția de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul. În astfel de situații, este indicat să existe și fotografii de la locul accidentului, imagini video surprinse de camera de bord sau martori care să poată fi contactați. Agenții de circulație vor încheia un proces-verbal, vor stabili vinovatul și vor elibera autorizația de reparație. Șoferul vinovat îi va oferi o copie după asigurare celuilalt.
Există și situații în care unul dintre șoferi fuge de la locul accidentului. Pentru a putea fi identificat, este nevoie ca celălalt conducător auto să-și noteze marca mașinii și numărul de înmatriculare, dacă este posibil, apoi să se prezinte la secția de Poliție pe raza căreia a avut loc accidentul.
Mașină lovită în parcare
Constatarea amiabilă auto se poate face și în cazul mașinilor lovite în parcare. Șoferul vinovat va trebui să-l anunțe pe cel păgubit. În cazul în care nu va face acest lucru, păgubitul va trebui să se adreseze poliției.
Accident produs cu o mașină înmatriculată în altă țară
În cazul în care una dintre mașinile implicate în accident este înmatriculată sau asigurată în altă țară, șoferii trebuie să se adreseze Biroului Asiguratorilor Auto din România. Este autoritatea care poate identifica dacă firma de asigurări din străinătate are parteneriate sau corespondenți pe teritoriul țării, iar cazul va fi preluat. În astfel de situații, cel mai indicat este ca șoferii să meargă la secția de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul.
Unul dintre șoferi nu are asigurarea valabilă
Din păcate, în această situație, constatarea amiabilă nu se poate încheia. Autovehiculele fără asigurare obligatorie nu au dreptul de a circula pe drumurile publice și, prin urmare, accidentul poate fi soluționat doar de către organele abilitate.
Daca doresti informatii personalizate referitoare la Serviciile de Asigurare, te invitam sa programezi o intalnire cu unul dintre specialistii nostri din Sibiu:
Programeaza-te Online
Gestionează consimțământul pentru cookie-uri
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționalitate
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Publicitate
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Dacă ai întrebări în legătură cu încheierea unei polițe de asigurare, suntem aici să te ajutăm.Pentru solicitări adresate în afara programului de lucru, revenim cu un răspuns în următoarea zi. Mulțumim pentru înțelegere!