Oferta Asigurare pentru Câinii Periculoși și Agresivi – Protecție pentru toți iubitorii de animale

Asigurarea Câinilor Periculoși și Agresivi
Asigurarea Câinilor Periculoși și Agresivi este o poliță de răspundere civilă care acoperă daunele materiale sau vătămările corporale cauzate de animalele deținute de asigurat. Aceasta protejează proprietarul împotriva eventualelor prejudicii produse unor terțe persoane sau altor animale (răniri, daune materiale sau chiar deces).
Asigurarea este acceptată de poliție și, în anumite situații, este obligatorie pentru înregistrarea câinelui, conform legislației din România.
Statul a introdus obligativitatea încheierii acestei asigurări pentru anumite rase de câini considerate periculoase. Practic, este similară cu o poliță de tip RCA pentru animale, deoarece acoperă daunele provocate terților.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 55/2002, persoanele care dețin câini de luptă și de atac sunt obligate să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de aceștia. Obligația se aplică raselor prevăzute în OUG 55/2002, însă o astfel de poliță poate fi încheiată și pentru alte animale care pot provoca diverse pagube.
Proprietarii trebuie să încheie o poliţă de asigurare de răspundere civilă dacă deţin următoarele rase:
Categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
Categoria II: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
De asemenea, proprietarii de câini periculoși trebuie să afișeze vizibil avertismente precum “Câine Periculos” sau “Câine Agresiv”, la intrarea în proprietate sau la împrejmuirea imobilului.
Asigurare pentru Câinii Periculoși și Agresivi. Ce acopera?
- Prejudicii de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite ca urmare a vătămărilor corporale, decesului sau avarierii ori distrugerii unor bunuri, consecințe ale unor acte ale animalului pe care îl are în proprietate, petrecute în perioada asigurată;
- Cheltuielile de judecată făcute de reclamant pentru îndeplinirea formalităților legale în vederea achitării despăgubirilor de către tine, dacă prin hotărâre
judecătorească ai fost obligat la plata acestora; - Cheltuieli făcute de asigurat în situațiile în care se impune eutanasierea câinelui devenit agresiv, dar numai dacă s-a făcut la dispoziția unui medic veterinar
sau a organelor veterinare; - Cheltuielile rezonabile făcute de tine în procesul civil dacă ai fost obligat la dezdăunare;
Riscurile asigurate :
Asigurarea are acoperire ca urmare a producerii următoarelor evenimente:
- deces sau vătămare corporală a persoanelor;
- rănirea sau uciderea altor animale;
- daune materiale cauzate bunurilor terţilor.
Cheltuielile acoperite de polita:
- cele efectuate de către Asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare (inclusiv în cazul în care acţiunea penală pusă în mişcare nu mai este judecată, iar acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale), decurgând din evenimente asigurate produse în perioada de valabilitate a poliţei;
- cele efectuate de către terţul păgubit în procesul civil, în scopul obligării Asiguratului la plata unor despăgubiri, ca urmare a producerii unor evenimente asigurate, dacă Asiguratul a fost obligat prin hotărâre judecătorească definitivă la plata acestora (inclusiv în cazul în care acţiunea penală pusă în mişcare nu mai este judecată, iar acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale).
Acoperire:
Contractul de asigurare se aplică numai evenimentelor care au loc pe teritoriul României.
Anumite tipuri de animale sau situații pot fi excluse din acoperirea asigurării de răspundere civilă a proprietarilor de animale.
Se pot asigura prin poliţă şi alte categorii de câini, decât cele de mai sus, precum şi alte animale de casă şi animale domestice (cabaline, bovine, ovine etc.).
Limită de răspundere:
Polița de asigurare va avea o limită maximă de răspundere, ceea ce înseamnă că asigurarea acoperă daunele până la o anumită sumă, iar orice sumă care depășește această limită va trebui plătită de asigurat.
Costuri:
Costul unei astfel de asigurări poate varia în funcție de mai mulți factori, cum ar fi tipul de animal deținut, istoricul acestuia, zona geografică etc.
- numarul de identificare al cainelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
- efectuarea vaccinarii antirabice si a rapelurilor, in conformitate cu prevederile legale in vigoare;
- efectuarea sterilizarii cainilor (in cazul celor de lupta si de atac);
- existenta unei asigurari de raspundere civila pentru eventualele pagube produse (in cazul celor de lupta si de atac).
- persoana in cauza sa aiba varsta minima de 18 ani;
- sa aiba capacitate deplina de exercitiu;
- sa nu fi fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni contra persoanei (cum ar fi, de exemplu, omorul, lovirea, violenta in familie, lipsirea de libertate in mod ilegal, amenintarea sau hartuirea).

