NU MAșINILE, CI șOFERII OMOARA OAMENI

Nu mașinile, ci șoferii omoara oameni

Asigurarea de raspundere civila auto (RCA) este o taxa cu regim obligatoriu, cu particularitatea ca nu e incasata de cel care a elaborat cadrul legislativ, statul, ci de catre companii private. Spre deosebire de impozitul pe mașina, ce se achita autoritaților locale ale statului.

Iar, de curand, Consiliul Concurenței a propus, și ASF pare sa agreeze, ca plata impozitului auto sa fie condiționata de cea a asigurarii de raspundere civila auto. Cu alte cuvinte, numai dupa ce achiți taxa RCA ți se da “dreptul” sa platești impozitul pe proprietate.

Cam același “mecanism” opera in trecut cand ți se elibera certificatul fiscal pe baza caruia puteai sa-ți vinzi casa. Adica, doar daca aveai platite la zi amenzile de circulație, aveai șansa sa-ți oferi casa unui cumparator.

In cazul de fața, daca nu ai asigurarea RCA platita și, implicit, n-ai cum sa-ți achiți impozitul pe mașina, ți se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de Constituție, mai precis posibilitații de a o transfera.
Legea darii creditelor proaste
CITEȘTE ȘI Legea darii creditelor proaste

In fine, in privința RCA tot au curs știrile in acest an. Una dintre cele mai proaspete e legata de pregatirea unui nou cadru legal potrivit caruia costul asigurarii RCA se va face pe baza istoricului de risc in trafic al șoferului. Cu alte cuvinte, RCA va urma sa fie calculata pe baza cazierului de accidente al șoferului, dar și a caracteristicilor tehnice ale autovehiculului. Și daca prima parte o ințeleg, cea de a doua nu reușesc oricat m-aș stradui.

Haideți sa ne pornim raționamentul pe baza unei comparații cu asigurarea facultativa auto Casco. Aceasta asigurare de bunuri acopera riscul avarierii sau distrugerii mașinii aflate in proprietatea celui care semneaza polița de asigurare.

In aceste condiții, este firesc ca evaluarea și cotarea riscului sa țina cont de caracteristicile vehiculului asigurat. Cu cat mașina e mai mare și mai scumpa, cu atat sunt mai costisitoare reparațiile necesare in caz de avarie sau dauna totala. Este insa profund nefiresc ca aceleași criterii sa fie utilizate și in cazul asigurarii obligatorii de raspundere civila auto RCA. Dar, exact asta se intampla nu doar in ceea ce privește condițiile legislației și practicii in vigoare, ci și ale viitorului cadru de reglementare. Tarifele RCA depind de dimensiunile și de alte caracteristici tehnice ale autovehiculelor.

Presupoziția din spatele acestei abordari ar fi ca o mașina mai mare și mai puternica risca potențial sa provoace daune mai mari și mai grave și ca, in consecința, prezinta un grad de risc mai mare, care trebuie acoperit corespunzator printr-o prima de asigurare mai costisitoare.

Numai ca, daca acceptam aceasta logica, ar insemna ca mașinile mari și scumpe ar avea tendința misterioasa de a lovi și avaria cu precadere mașini mari și scumpe. Or, o astfel de regula nu exista, dupa cum o demonstreaza experiența și statisticile. Anomalia este cauzata de reglementarile actuale cu privire la RCA. Potrivit acestora, polița RCA asigura mașina, nu șoferul. Ceea ce este profund anormal. Așa cum nu armele ucid oameni, ci oamenii, tot așa, accidentele sunt provocate de șoferi, nu de mașini.

In evaluarea riscului de accident, sunt mult mai importante datele și caracteristicile conducatorilor auto decat cele ale mașinilor pe care aceștia le conduc. Un șofer incompetent, indisciplinat, lipsit de experiența și cu mania vitezei are aceleași defecte indiferent de mașina pe care o conduce și nu se poate prevedea in nici un fel daca va lovi un Trabant sau un Lamborghini.

Concluzia este una singura: RCA ar trebui sa asigure doar șoferul, nu și autovehiculul.
Sursa: Profit.ro

Daca vrei sa ne lasi un mesaj, apasa butonul de contact.