FORMULAR ASIGURARE CMR

Obiectul asigurarii CMR il constituie raspunderea civila contractuala a companiilor ce efectueaza, in calitate de caraus, transporturi pe sosele in trafic national sau international, cu vehicule (care sunt mentionate expres in polita de asigurare), pentru avarierea sau distrugerea marfurilor incredintate pentru transport sau pentru depasirea termenului de livrare.
 
Fac obiectul asigurarii numai raspunderile ce ii revin transportatorului in calitate de caraus pentru pagube produse marfurilor transportate cu vehicule, potrivit prevederilor de la art.17 si 23 din "Conventia privind contractul pentru transportul international de marfuri pe sosele (C.M.R.)", atat pe teritoriul romaniei, cat si in afara acestuia. 

Valabilitatea asigurarii poate fi determinata pe un anumit transport/calatorie, sau pe o anumita perioada de timp.

Raspunderea transportatorului incepe de la primirea marfii pana la predarea acesteia si raspunde pentru pierderea totala, partiala sau vatamarea produselor transportate, precum si pentru depasirea termenului de livrare.

Riscuri acoperite

  • Pierderea si avarierea marfurilor pe durata transportului rutier, inclusiv furtul (in cazul anumitor societati de asigurare), cu mentiunea ca, daca vehiculul incarcat cu marfa este transportat o parte a traseului pe mare, pe cale navigabila interioara, pe cale ferata sau aeriana in executarea unui transport unitar, fara descarcarea marfii din vehicul, polita acopera intreg transportul mixt;
  • Intarzierea in livrare, in limita taxelor de transport;
  • In limita sumei asigurate, cheltuielile rezonabile efectuate pentru prevenirea producerii riscului, salvarea sau limitarea pagubelor, precum si cheltuielile de expertiza si de judecata cand asiguratul a fost obligat la despagubiri intr-o actiune civila.

Includerea acoperirii riscului de furt este diferita de la o societate de asigurare la alta. Unii asiguratori nu considera furtul ca facand parte dintr-o asigurare cmr, astfel incat paguba produsa prin furt nu ar fi vina transportatorului. Majoritatea societatilor de asigurare despagubesc doar furtul prin efractie. Exista si asiguratori care acopera  furtul, total sau partial, prin clauza suplimentara la polita, in schimbul platii unei prime suplimentare.

Suma despagubita in cazul pierderii totale sau partiale a marfii  se determina pe baza costului marfii la locul si momentul primirii acesteia pentru transport. Valoarea marfii este determinata pe baza cursului bursei sau in functie de pretul curent al pietei. In lipsa acestora, valoarea marfii se va determina pe baza valorii uzuale a marfurilor de acelasi fel si aceeasi calitate.

Cuantumul despagubirii nu poate sa depaseasca 25 franci/kg (prin franc se intelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame si continut de finete de 0,900) de greutate bruta lipsa, conform articolului 3 din conventia referitoare la transportul international de marfuri pe sosele, incheiata la geneva in 1956 si ratificata de romania in 1972.

Alaturi de acestea se restituie si taxa de transport, taxele vamale si celelalte cheltuieli in legatura cu transportul marfii.

In cazul depasirii termenului de livrare, in urma dovezilor aduse de pagubit prin care se demonstreaza ca depasirea termenului a provocat daune, transportatorul este obligat sa plateasca despagubiri pana la un nivel maxim ce este egal cu nivelul taxelor de transport.

Excluderi

  1. pagube indirecte (de exemplu: scaderea preturilor marfurilor);
  2. cheltuieli pentru imbunatatirea, transformarea bunurilor  precum si repararea unor avarii produse de cauze care nu sunt cuprinse in polita de asigurare;
  3. pagube produse marfurilor transportate ca urmare a:
    • razboiului, grevelor, tulburarilor civile, etc.
    • utilizarii autovehiculelor descoperite si fara prelata, daca acest mod de utilizare nu a fost convenit in mod expres intre parti;
    • lipsei sau defectiunii ambalajului pentru marfurile expuse prin natura lor la stricaciuni sau vatamari atunci cand nu sunt ambalate sau sunt prost ambalate;
    • manipularii in timpul incarcarii si descarcarii, precum si in timpul deplasarii mijlocului de transport ca urmare a nerespectarii normelor de ancorare;
    • naturii unor marfuri, expuse unor cauze inerente chiar a acestei naturi, fie perimarii complete sau partiale sau vatamarii din cauza ruperii, ruginirii, descompunerii spontane, uscarii, scurgerii normale sau actiunii parazitilor si rozatoarelor;
    • incarcarii sau numerotarii insuficiente sau nesatisfacatoare a coletelor;
    • transportului animalelor vii;
  4. pagubele produse datorita depasirii termenului de livrare din cauze neimputabile asiguratului (stationari in vama etc.);
  5. pagubele produse in cazurile in care:
  6. accidentul a fost produs cu intentie;
  7. autovehiculul nu avea certificat de inmatriculare valabil sau o autorizatie de circulatie valabila;
  8. in momentul accidentului, autovehiculul era condus sau actionat de o persoana fara permis de conducere valabil pentru categoria respectiva de autovehicule, ori dupa ce permisul de conducere i-a fost retras, anulat sau retinut in vederea anularii, ori ca urmare a suspendarii dreptului de a conduce;
  9. accidentul a fost produs in timpul conducerii autovehiculului sub influenta bauturilor alcoolice, precum si in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni, chiar daca aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri, sau in timpul comiterii altor infractiuni;
  10. accidentul a fost produs in timpul cat autorul infractiunii incerca sa se sustraga de la urmarire.

 

Primele platite pentru polita cmr sunt calculate de catre asigurator pe baza informatiilor despre natura marfii transportate si detaliile vehiculului utilizat pentru transport.

La emiterea politei cmr, limita de raspundere si prima de asigurare se stabilesc pentru fiecare vehicul in parte in cazul cuplurilor formate din autocamion si remorca si pe semiremorca in cazul cuplurilor formate din autotractor si semiremorca.

Un factor important in stabilirea primelor este suma asigurata sau limita raspunderii solicitate de asigurat. de asemenea, valoarea fransizei poate mari sau scadea totalul primei platite de asigurat.

Perioada asigurata variaza intre o luna si un an de zile.

In ceea ce priveste furtul, exista mai multe situatii: unele companii asigura doar furtul prin efractie, altele acopera furtul integral sau partial, fiind specificat de cele mai multe ori ca si clauza suplimentara.

Polita CMR nu va acoperi pagubele indirecte, precum scaderea preturilor marfurilor, pagubele produse pe perioada razboiului sau diverse actiuni cum ar fi tulburari civile, cheltuieli care sunt destinate imbunatatirii sau transformarii bunurilor sau orice tip de avarie care nu este prevazuta in polita de asigurare.

Suma despagubita printr-o astfel de asigurare nu este fixa, ci se calculeaza plecand de la costul marfii in momentul in care este primita pentru transport. Valoarea ei este stabilita in functie de cotatiile de la bursa sau plecand de la preturile existente pe piata in acel moment.

Definitii

Operatiuni de cabotaj: transportul, în care localitatea de primire a marfurilor si localitatea de descarcare, asa cum sunt indicate acestea în contractul de transport, sunt situate pe teritoriul aceluiasi stat semnatar al conventiei CMR, altul decât România.

Manipulare: daunele produse marfurilor ca urmare a operatiunilor de manipulare (încarcare, descarcare, manipulare, stivuire, ancorare) daca aceste operatiuni sunt efectuate de catre prepusii asiguratului.

 

1. Detalii
Nr. Sasiu: Info
Info
Info
 
2. Date de contact
Persoana fizica
Persoana juridica
Prenume:
 
3. Adresa de livrare
 
Atentie
Atentie